Nea Marin si punga lui de pisat

Pe mine “m-a lovit realitatea” cand m-am trezin pe pat, in spital, iar o asistenta mi-a spus sa imi dau jos pantalonii si sa stau capra. Pana in acel moment nu realizasem pe deplin ce urmeaza sa mi se intample. Adica…hei, stiam ca urmeaza sa ma operez, dar nu am inteles in profunzime ce inseamna acest lucru. Imi amintesc ca dupa ce am completat un formular de spitalizare mi-a spus asistenta sefa sa merg la salonul X sa ma vada frizerita. Sincer sa fiu, indiferent cat de naiv pare, mi-am imaginat ca o sa ma asez pe un scaun, iar o tanti draguta o sa imi scurteze bretonul. Peste 5 minute eram in patru labe in pat, cu pantalonii in vine, iar o femeie insista sa ma cracanez mai bine. Crede-ma, cand esti in curu` gol, iar o femeie cu un bisturiu in mana iti zice sa te cracanezi… frate… te cracanezi. Iar daca insista sa te relaxezi… te relaxezi, indiferent cat de imposibil pare… o sa vezi ca pana la urma reusesti.

Dupa ce a terminat cu mine, m-am simtit pregatit pentru orice. M-am intins pe pat si am respirat adanc. M-am uitat in jur si am observat ca eram intr-un salon pentru doua persoane. Abia atunci am observat ca patul vecin era ravasit. Apoi am vazut ca usa spre baie era intre-deschisa. Un barbat cu fata pe jumatate barbierita si jumatate plina de spuma de ras a scos capul pe usa si m-a salutat. Mi-a evitat privirea, ceea ce m-a facut sa cred ca a tras cu ochiul la mica aventura de mai devreme. Dupa ce a terminat sa se barbiereasca s-a aruncat in pat si a inceput sa priveasca tavanul.

Am stat vreo 10-15 minute fara sa vorbim. In acele momente ma uitam in jur si ma gandeam cat de norocos sunt ca o sa-mi petrec timpul in spital intr-un salon de 2 persoane. Mai trecusem pe acolo si mi-era teama ca o sa nimeresc intr-una din camerele cu 8 paturi. Intotdeauna am evitat contactul cu persoanele foarte bolnave. De multe ori m-am comportat ca un magar in preajma lor. Daca merg pe strada cu prietenii si vad un cersetor cu un handicap, o sa fac o gluma de prost gust. Nu pentru ca sunt insensibil, ci pur si simplu e felul in care reusesc sa merg mai departe fara sa-mi para rau pentru amaratul ala. Stiu as putea sa fac un gest frumos, dar parca ignoranta e solutia cea mai usoara, nu?
Brusc, un doctor a intrat in salon si m-a intrebat unde urmeaza sa ma operez. I-am spus ca am un furuncul pe spate. A ramas o clipa pe ganduri si a dat sa plece. Apoi s-a intors si m-a intrebat daca am mancat ceva cu o noapte inainte. Desi toate instinctele mele imi spuneau sa mint, am ales sa fiu sincer si i-am marturisit ca mancasem vreo 4 biscuiti. “Patru biscuiti” a repetat doctorul usor intrigat… Cine ar fi crezut ca din cauza celor 4 biscuiti nenorociti urma sa ma trezesc cu un tub infipt in cur prin care o asistena imi turna apa calda in colon. Nu mi-as fi imaginat ca 4 biscuiti sunt un motiv intemeiat pentru o clisma. Va spun sincer… ganditi-va de doua ori inainte sa mancati biscuiti. Niciodata nu stii cand apare un doctor in camera ta si iti face o clisma. In fine… imi amintesc ca stateam cu furtunul infipt in cur si asistena imi cerea sa ma relaxez. Apoi a dat drumul la lichid si mi-a zis sa o anunt cand nu mai pot. Imediat ce am simtit apa calda am rugat-o sa se opreasca, insa nu m-a ascultat. Am rezistat vreo 10 secunde, dupa care i s-a facut mila. Mi-a spus sa stau intins pe spate si cand simt ca “vine” sa merg la baie. Evident barbatul din salon statea cuminte in patul vecin si din cand in cand ma mai privea cu coada ochiului. Nenorocitul…

Am stat vreo 2-3 minute in pat si am dat sa ma ridic. In acel moment a intrat in mare graba o alta asistenta care ne-a spus ca trebuie sa ne mutam de “urgenta” in alt salon. Fara nici o explicatie, a inceput sa-mi stranga din lucruri si m-a ajutat sa ma ridic din pat. Cu sacosele in brate, ma tot impingea spre iesire. Cu toate ca mintea le spunea picioarelor mele sa inainteze, intestinul vroia ca ele sa stea pe loc. Nu stiu daca am reusit sa ma exprim coerent, dar in mod sigur i-am spus “clisma” si “panica”. Am fugit in WC si am dat drumul la robinet sa curga apa zgomotos. Nu stiam ce urmeaza sa se intample si m-am gandit ca deja i-am oferit un spectacol pe cinste colegului de salon. Dupa vreo 3 minute terminasem. M-am ridicat, am tras apa si am oprit robinetul. Apoi incendiu. M-am asezat iar si am regretat din tot sufletul ca nu se mai auzea apa curgand zgomotos. Patru biscuiti, jur!

Am iesit rusinat, dar pregatit sa-i infrunt privirea evaziva a colegului de salon. Uitasem complet ca trebuia sa ne mutam. Nu am avut ragaz sa ma gandesc la asta. In cele doua paturi erau acum doua doamne imbracate in halat care ma priveau ingrozine. Au strambat din nas si mi-au zis sa inchid usa in urma mea mai repede.

Cu privirea in podea, am iesit in fuga din salon. Pe culoar ma astepta asistena care incercase sa ma ajute cu mutatul. M-a insotit pana la rezerva cu numarul 10 (cu 5 paturi) unde urma sa-mi petrec urmatoarele 4 zile.

Mi-au repartizat patul din mijloc. In stanga dormea nea` Marin in varsta de 63 de ani. Cand am incercat sa ma urc in pat, am luat-o prin dreptul patului sau. Nelu, un fost politist de vreo 40-45 de ani mi-a zis sa am grija de unde calc. Abia atunci am vazut ca in dreptul patului batranului atarna o punga plina cu pisat. Mi-am dat seama care e treaba cu ea mai tarziu, dar pe moment mi s-a parut destul de curios – De ce si-ar depozita cineva pisatul intr-o punga?!

Primul lucru pe care il simti cand intri in camera de operatie e mirosul. Apoi racoarea. Apoi linistea. O asistenta a inceput sa-mi explice ca doctorul urmeaza sa-mi faca o injectie in coloana si ca nu o sa mai simt nimic, dar ca o sa fiu constient. Peste cateva minute eram intins pe masa de operatii si nu mai imi simteam picioarele. Inima imi batea foarte repede si eram speriat. Am si uitat ultima oara cand m-am speriat inainte de acel moment. Chiar imi era frica. L-am rugat pe anestezist sa-mi faca un somnifer. M-am trezit la un moment dat si simteam cum cineva ma scarpina pe spate. Abia mai tarziu am aflat ca chirurgul scotea puroi cu lingurita din mine. Am adormit iar. Sau am lesinat. Nu stiu…

M-am trezit intre nea` Marin cu punga de pisat si Nelu. Era noapte. Inca nu-mi simteam picioarele. Cineva sforaia. Dupa o vreme… am simtit o durere neastepta. Nelu a deschis ochii si mi-a spus: “asa e cu noi bolnavii… ziua e cum e… da` noaptea te apuca”.