Slice of life de pe facebook

Oricare moment din ultima vreme

Nici nu stiu cum sa incep. Cum sa concretizez ceea ce simt. E usor sa scrii lucrurile la care te gandesti, dar cand vine vorba de sentimente e aproape imposibil. Am sters si am scris de cateva ori pentru ca ma simt depasit de situatie. Mai mult decat atat, nu ma simt suficient de apropiat de cei care citesc acest blog incat sa fiu sincer si direct. Trebuie sa folosesc metafore si sa fiu abstract. Chiar daca as reusi sa transform nebunia care e in sufletul meu in cuvinte…nu exista un loc unde as putea sa le astern. De ce scriu aici totusi? Deja ti-am starnit curiozitatea, dar ti-am dat impresia ca nu vei afla mare lucru? De ce fac asta? E simplu… pentru ca nu am cu cine sa vorbesc si s-au adunat prea multe ca se mai tin in mine. Din momentul in care am inceput sa tastez, deja m-am simtit mai usurat. Oarecum, astept momentul in care sa incep sa povestesc, dar in acelasi timp il evit.
La inceput m-am simtit distrus. Inca aveam sentimente pentru ea asa ca nu am fost in stare sa dau vina pe ea. Am incercat sa neg asta. Mi-am zis ca e vina mea. Am suferit o vreme, iar apoi rana s-a mai vindecat si nu am mai putut sa ma culpabilizez. Inca nu puteam sa o pun pe ea intr-o lumina negativa. E vina universului, mi-am spus, in gluma. A mai trecut timpul si ciclul s-a incheiat. E vina ei. Cand am realizat asta, totul a devenit simplu. Incet, incet am uitat si am incetat sa mai simt puroiul emotional pe care mi l-a produs. Am tras niste concluzii si am decis sa nu mai incerc niciodata ceea ce am incercat cu ea. E o promisiune cretina pe care mi-am propus sa ma prefac ca o cred pana la urmatoarea drama. Apoi a fost bine. Recunosc, erau momente in care ma gandeam la cele mai simple gesturi, amintiri sau conversatii. Atunci ma lovea cel mai tare, pentru ca aveam impresia ca totul a trecut si nu ma simteam pregatit. La fel de repede si subit incepea precum se si termina. Pe masura ce trecea timpul, mi se intampla din ce in ce mai rar. Acum… aproape ca nu mai ma gandesc deloc la asta. Din acest motiv poate ca sunt in stare sa vorbesc despre asta.

Apoi… a venit cealalta problema. Ma simt intimidat de ea (problema) pentru ca nu depinde de mine. Asa se intampla cand exista oameni pe care ii iubesti atat de tare incat sa fi atat de vurnerabil. Ma simt inutil. Stiu ca nu pot sa fac nimic. Stiu ca daca incerc sa fac ceva ca sa fie mai bine o sa sfarsesc prin a face opusul. In comparatie cu problema asta noua, ea… e nesemnificativa. E ca si cum un om s-ar plange unui orb ca il dor ochii pentru ca i-a intrat o scama sau asa ceva.

E atat de grav incat fac tot posibilul sa uit sau mai bine zis sa neglijez pentru ca nu sunt in stare sa ma gandesc sau sa fiu rational. Cand incerc mi se taie rasuflarea. E frica suprema a mea. E teroarea absoluta a unui copil care a primit tot ce si-a dorit de-a lungul vietii. E un cosmar. Literalmente.

21 noiembrie // ora 22.44

Stiu ca uneori sunt prea analitic atunci cand nu este cazul. In seara asta mi-am propus, intr-un fel, sa nu mai ma gandesc la unele lucruri. Si chiar am reusit…pentru o buna bucata din drumul meu catre casa.

Faza e ca oricat de tare incercam sa las lucrurile la voia intamplarii, a trebuit sa traversez strada.
Semaforul era verde pentru pietoni atunci cand am facut primul pas dupa bordura. Am inaintat intr-un ritm moderat pentru ca nu aveam nici un motiv sa ma grabesc. Pe masura ce paseam ma uitam cu interes la semafor. Inca era verde. Apoi, brusc, indicatorul a inceput sa palpaie. Am privit distanta dintre mine si marginea strazii unde vroiam sa ajung. Eram pe la jumatate. S-a facut rosu. Nu am grabit pasul. Din acel moment am inceput sa privesc semaforul orientat spre masini. Mi-am dat seama ca eram pregatit sa imi accelerez ritmul pasilor daca semaforul masinilor s-ar fi facut portocaliu si apoi verde. Pe masura ce inaintam vedeam din ce in ce mai putin din culoarea rosie. In cele din urma, am ajuns la “unghiul mort”, am mai facut 2 pasi si am urcat pe trotuar.

Poate ca de cand am inceput sa lucrez in publicitate, m-am obisnuit sa folosesc metafore sau sa dramatizez. Nu stiu sigur, dar cred ca, in cazul nostru, trecerea asta de pietoni e foarte sugestiva.

Am inceput si am inaintat in acelasi ritm si, de la un anumit moment, am fost pregatit sa grabesc pasul sau sa o iau la fuga, daca ar fi fost nevoie. Dar nu a fost.

Faza tare e ca acum sunt in casa… A trecut ceva vreme de cand eram pe trecerea de pietoni. In mod normal nici nu ar trebui sa ma gandesc la ea. Dar mi-am amintit zilele astea si am fost un pic confuz. Atunci, fost un moment pe care l-am trait cu intensitate, fara sa stiu daca voi fi nevoit sa reactionez sau voi putea merge linistit mai departe. Acum, am gasit un alt drum si probabil va trebui sa traversez la un moment dat o trecere de pietoni.

20 noiembrie // ora 7:06

sunt unele ganduri, frate…

Mi-am amitit de ele azi, cand nu eram pregatit pentru asa ceva. ma refer aici, la gandurile alea pe care nu poti sa le duci la final.

Genul de ganduri pe care le ai cand asculti muzica, stai intins in pat si privesti in gol sau mergi pe strada fara sa ai un traseu preconceput. gandurile alea pe care  le mesteresti in cap o vreme si atunci cand ajungi aproape de forma lor materializata din mintea ta, le pierzi. Poate ca m-am exprimat gresit… Nu spun ca ele dispar. Pur si simplu sunt intrerupte de niste ganduri intermediare, care au o rezolvare foarte usoara.

Vorbesc despre un proces circular. Dupa ce revii la gandurile acelea si le duci aproape de raspunsuri, te lovesc iar gandurile mici. Si iar, si iar.

31 august // ora 17:53

Vara nu e anotimpul meu.

Mi-am dat seama ca mai am de trait foarte putine vacante de vara. s-ar putea ca asta sa fie chiar ultima. urmeaza sa ma angajez, poate anul asta, poate la anul si vancanta de vara sa dispara pentru totdeauna din viata mea. m-am panicat imediat. mi-am revenit si mai repede.

pentru cateva momente m-am gandit ca ar trebui sa fac ceva special pentru vara asta. apoi, am renuntat. e ca si cum ai fi fumator de vreo 4-5 ani si intr-o zi, ti-ai aprinde o tigara si ai incerca sa o savurezi de parca e ceva special la ea. te uiti la varful ei cum arde incet, tragi cu pasiune, sufli incet fumul si apoi inghiti saliva improscata cu tutun.

nu… nu e nimic special in asta. e doar o alta tigara din sutele pe care le-ai fumat. nu se compara cu primele tigari pe care ti le-ai aprins. nu mai iti ofera senzatia aia deosebita.

asa e si cu vara. timp de 9 luni, in fiecare an, imi fac planuri pentru vacanta de vara. de fiecare data, am impresia ca o sa fie ceva special, dar vara, pur si simplu, nu e anotimpul meu. chiar daca sunt nascut pe 25 iunie, cu exceptia acelei zile, restul…e o balarie.

8 mai 2011 // ora 20:23

felul in care ne structuram gandurile si prioritatile nu ar trebui sa depinda de starea pe care o avem. ar trebui sa existe o ierahie a structurarii gandurilor… gandurile mari sa abia autoritate fata de gandurile medii si respectiv fata de gandurile mici. cu toate acestea, deseori, gandurile mici ne invadeaza si uitam de orice altceva. atunci gandurile mici, sunt cu adevarat mici?

23 aprilie 2011 // ora 2:09

ce treaba are iepurele cu pastele? poate pentru ca am devenit foarte curios sa studiez imaginea/branding-ul lucrurilor care ma inconjoara, sau poate pentru ca am o fire curioasa, am incercat sa aflu de ce al doilea simbol al pastelui, dupa ouale vopsite, este iepurele: fata de masa cu iepuri, servetele cu iepuri, iepuri de ciocolata, abtibilde cu iepuri de lipit pe oua etc.

De ce iepuri? Am cautat pe net si am gasit un site german despre folclor si antropologie populara (sau asa ceva) unde am aflat ca de acolo a pornit toata nebunia. am inteles ca este o chestie catolica preluata si aplicata apoi in toata lumea. nu am aflat, insa, de ce iepure si nu alt animal.

19 aprilie 2011 // ora 12 36

stateam in fata casei si o priveam pe Crepsi cum cauta un loc unde sa isi faca treaba mare. in mod normal nu dureaza prea mult sa se cace (asta in cazul in care nu exagereaza cu biskcrock-urile care o constipa).

un pic de mirosit acolo, o pozitionare buna si pac! mingea a intrat in cos. lovitura de 3 puncte, spectatorii sunt in delir. ma uitam la ea si ma gandeam unde va ajunge lumea asta…

pe strada a trecut o tipa care si-a spus: “vai ce tare pare tipul ala! si ce caine adorabil are… ma intreb care e id-ul lui de mess”.

am facut cativa pasi in jur asteptand ca potaia sa-si termine treaba. aparent era una din zilele cand a exagerat cu biscutii. am privit pentru cateva secunde locul unde cainele meu a lasat un pachetel maro pe asfalt. parca si ieri si alaltaieri si… in fiecare zi, tot acolo a facut…

m-am intrebat unde se duce tot cacatul?
Am observat ca Crepsi are obiceiul sa miroasa cacatul altor caini. probabil ca in cele 24 de ore care s-au scurs de la ultimul pachet lasat pe alee, au trecut pe acolo sute de caini care au mirosit cacatul pana a disparut.

in acel moment am avut un flash . eram mic ma uitam la televizor la serialul lessie. cainele vedeta il lingea pe baiatul blond american in timp ce asta spunea: “Bravo fetito! BRAVO!. putin scarbit m-am departat de locul cu pricina si am incercat sa imi iau mintea de la lessie. peste exact 1 ora si 20 de minute, mi-am tras castile peste urechi si am pornit spre undeva unde trebuia sa ajung. fac 2-3 pasi si calc pe ceva moale. imi mai trebuie inca vreo 2-3 pasi ca sa imi dau seama pe ce anume si in final inca 2-3 pasi ca sa gasesc raspunsul la intrebarea: “unde se duce tot cacatul?”

18 aprilie 2011 // ora 12:14

pornografia e un lucru complex.
de exemplu daca te uiti la un film cu vin diesel, van damme, sau cu cine stie ce alt icon al barbatiei, stii de la inceput ca el, personajul principal, o sa ii bata pe aia rai, o sa salveze lumea, o sa se aleaga cu fata minunata.
ei bine, cu pornografia nu este asa. adica da… inevitabil iti faci o idee, poti sa presupui care e finalul, dar esti atat de concentrat pe prezent incat nu te mai gandesti la felul in care se va termina. pornografia nu e o stiinta exacta. filmul se poate termina mai repede decat ti-ai imaginat sau se poate termina inainte sa inceapa in cazul in care bate la usa cineva si trebuie sa inchizi repede monitorul.

17 aprilie 2011 // ora 22:54

axi: da chiar… cum ar fi sa ne imaginam ca…

alin (nu il lasa sa-si termine ideea): ma pis pe imaginatia ta!

axi (cu o voce subtire ca de copil): dar nu te poti pisa pe imaginatia mea…nu te poti pisha pe imaginatia cuiva in general…

alin (cu sila): n-ai deloc imaginatie, atunci!

16 aprilie 2011 // ora 23:12

stii cand esti foarte incantat si cineva vine si iti face semn sa ”bati cupa” cu el si iti doresti neaprat sa faci asta?
ochii iti sclipesc, degete te ard de pofta de a plesni alte degete, palma de mananca, bratele iti tremura. ridici mana si…”fail!”
iti face gluma aia proasta cand isi retrage palma.
tu ramai cu mana in aer si te simti neimplinit.
cam asa ma simt acum…

6 martie 2011 // ora 06.04

caut femeie cinstita care sa aiba grija de mine cat sunt bolnav. astept cv-urile voastre in curs de 24 de ore. de fapt esti angajata direct…

#prima venita, prima servita.

18 ianuarie 2011 // ora 11.52

nu de putine ori mi-am spus ca trebuie sa fiu cea mai buna versiune a mea. azi, insa, m-am intrebat cand o sa fac acest lucru. cand urmeaza sa incep sa incerc.

de fiecare data cand am ajuns la un punct critic, am primit un semnal de alarma sau am trait un esec, mi-am spus ca nu trebuie sa imi fac griji. m-am convis ca asa e viata si ca pana maine trece. am impins limita prestabilita cu o unitate mai departe. m-am gandit ca peste 2-3 zile o sa rad in fata problemelor de azi si ca peste o saptamana o sa le uit. si asa am facut.

azi as vrea sa stiu cat de departe sunt dispus sa merg si pana cand o sa ma complac in comoditate. nu stiu daca unul dintre voi si-a pus vreodata problema asta. nu stiu daca voi sunteti multumiti de ceea ce ati devenit si de modul in care ati evoluat de-a lungul timpului. ceea ce stiu insa, este ca nu am fost sincer cu mine si m-am gandit, de fiecare data, ca atunci cand va fi nevoie voi reusi, iar asta a fost cea mai mare greseala a mea.

20 decembrie 2010 // ora 12.33

face in curand dus cu sapun adevarat. a ramas fara spray // qq

19 decembrie 2010 // ora 12.55

a gasit timp sa rezolve o gramada de treburi casnice: arunca cutia de iaurt de pe noptiera la gunoi, curata de praf masina de scris, isi aranjeaza surprizele kinder de pe dulap, pune cartile pe care spera sa le citeasca in urma cu vreo 2 luni la loc in biblioteca.

13 decembrie 2010 // ora 14.08

s-a trantit in pat de unde nu are de gand sa se scoale prea devreme.
cum e ocupat cu compunerea acestui mesaj nu poate sa-si dea jos sosetele folosindu-se de maini asa ca incearca din rasputeri sa duca la final aceasta sarcina prin alte mijloace.
se simte mandru ca a trimis proiectul la adv…enture cu 14min inainte de deadline si vrea sa doarma cateva zile ca reward pentru munca depusa.

11 decembrie 2010 // ora 1.19

cauta o camasa curata,
a luat o gura de bere dintr-o caneta deschisa de cateva zile si regreta,
merge la intalnirea cu clasa din liceu,
asculta melodia asta luata de pe wall-ul lui Tudor Popescu
…si evita sa se barbiereasca pentru ca ii displace senzatia de dupa provocata de aftershave (cu toate acestea, apeleaza la scuza ca ii place sa aiba un look trashy spre junky).